miercuri , noiembrie 22 2017
Home / Stiri / COMUNICAT – 4.mai.2015

COMUNICAT – 4.mai.2015

 

În atenţia domnului  Adrian Mititelu ,

 

Asociaţia “Ştiinţa Suntem Noi” (dupa cum bine  ne ştiţi) s-a născut din dorinţa dar şi din nevoia adevăraţilor suporteri de a readuce singura şi unica  UNIVERSITATEA CRAIOVA înapoi pe scena fotbalistica din România, acolo unde îi este locul, în iarbă, incurajată de zeci de mii de suporteri.

O iniţiativă la inceput timidă a ajuns astăzi să unească voci din toate colţurile ţării şi mai mult din toate colţurile lumii. Aceste voci, domnule Adrian Mititelu, sunt vocile suporterilor, acei suporteri (dintre care si dumneavoastra spuneti ca faceti parte) care nu mai pot rabda si care NU accepta inca un an fara echipa.

A trecut deja prea mult timp şi ne-am săturat să numărăm lunile, zilele, orele, minutele pănâ când vom primi veştile ce par din ce in ce mai indepărtate.

Încă de la inceput am spus că această asociaţie nu va fi un “fan – club” şi că această asociaţie doreşte să preia, în timp, conducerea clubului. În cadrul primelor negocieri avute cu dumneavoastră, ne-aţi avansat ideea de a prelua iniţial 33% din acţiunile clubului, urmând ca odată cu creşterea numărului de membri ai acestei asociaţii, să ajungem să devenim acţionar majoritar.

Intre timp urma ca dumneavoastră să asiguraţi “revenirea” echipei in fotbal, fie ca vorbeam de liga a IV-a sau de liga a II-a, lucru pe care şi noi si dumneavoastra il ştim ca in aceste condiţii NU se va intampla…probabil niciodată!

Este evident faptul că NU puteţi reorganiza clubul de fotbal, că NU il puteţi susţine financiar in acest moment si ca vremea “patronului” Adrian Mititelu a apus.

Chiar daca vă recunoaştem dragostea (de multe ori nebuna) pentru acest club si  intentiile bune avute in ciuda managementului falimentar implementat in atatia ani de cand sunteti patron, chiar si dumneavoastră trebuie să recunoaşteţi ca aşa NU SE MAI POATE!

Printre noi, nu găsiti doar suflet si bune intenţii!

Avem capacitatea financiară de a prelua prerogativele clubului şi de a înscrie echipa in sezonul fotbalistic 2015 – 2016 indiferent de liga in care FRF va decide.

Suporterii vor echipa, suporterii vor sa investeasca si vor ca  UNIVERSITATEA CRAIOVA să renască…

…DAR, NU cu Adrian Mititelu conducător.

 

In aceste condiţii, vă cerem public sa cedaţi conducerea clubului de fotbal FC UNIVERSITATEA CRAIOVA  catre Asociatia “Stiinta Suntem Noi” , acesta urmand a fi reorganizat in U Craiova S.A, lucru ce ii va asigura continuitatea si pastrarea palmaresului. Va veti  convinge pe parcurs că putem susţine financiar echipa si putem, in timp, să redevenim o forţa in fotbalul romanesc.

NE VREM ECHIPA INAPOI…STIINTA SUNTEM NOI!

 

04.05.2015

Asociaţia “Stiinţa Suntem Noi”

Check Also

ANUNT IMPORTANT

Avand in vedere notificarea primita de la domnul Adrian Mititelu conform careia acesta retrage permisiunea ...

Lasă un răspuns